Prima pagină > Advertising > OutOffTheUsualTopic-Ce gandesc atunci cand spun ca „nu ma gandesc la nimic”

OutOffTheUsualTopic-Ce gandesc atunci cand spun ca „nu ma gandesc la nimic”

Ceva din trecutul Bucurestiului imi este cunoscut…un sentiment de deja-vu, imposibil de respins. Adeseori…[de fapt in momentele ce nu pot fi numite rare, desi nu mi se par dese] imi place sa imi imaginez ce exista inainte pe locul unde acum este asfalt, in locurile pe unde trec mai des revad acelasi peisaj, aceleasi activitati trecute. Imaginiile pot fi victoriene, la fel de bine cum pot fi comuniste [cuvantul comunist, il folosesc in medie de 2 ori pe zi, iar K.Marx e poate singurul om pe care regret ca nu l-am cunoscut…]…

Imaginiile victoriene sunt cele care ma ajuta sa nu ma plictisesc. Nu-mi dau seama cand ajung la destinatie daca ma gandesc la ce rochie s-ar potrivi lu’ tanti cu bebe, ce-mi traverseaza calea, sau ce costum ar avea nenea cu servieta…de fapt nu e vorba de potrivire, ci efectiv de reprezentarea acelui personaj sub forma pe care aura victoriana o distribuie. Pare un act involuntar. Sigur vi s-a intamplat sa aveti un obiect in plan prim si unul in plan secund, daca pentru un moment va focalizati atentia asupra obiectului prim, cel secund devine blurry, apoi sunteti concentrat asupra celui secund , si cel prim devine blurry. Cam asa si-n jocul meu, in prim plan ce vede toata lumea, blurry partea victoriana…in prim plan partea victoriana, blurry ce vede toata lumea sau altfel spus realitatea.

In ceea ce priveste comunismul…totul e mult mai simplu. Nu trebuie sa folosesti jocul de-a blurry-clear, clear-blurry…totul e cat se poate de clear. Comunismul ma amuza. De cele mai multe ori chiar rad… Rad atunci cand merg in hypermarket si vad coada la mancare, rad cand vad a noastra mandra televiziune nationala, dar si mai mult cu varianta sa internationala, rad cand aud suspine si regrete despre vremuri ce eu personal nu le vad atat de-apuse, daca-s apuse atunci ce straluceste asa?!…In schimb, nu-mi place sa rad de lucrurile care nu au ramas si nu mai sunt.  

Cel mai mult imi place Bucurestiul ud…prin ploaie, dupa ploaie…il ador.  Cred ca asa se spala, se spala de toata nebunia…pe care toata lumea o iubeste, desi adeseori o numeste stres, se spala de atatea ganduri negre inchise in infinitatea spatiului relativ al cladirilor, se spala de griji. Imi place Bucurestiul vesel…dar asta e dis-de-dimineatza, mai rar deci. Dar cel mai si cel mai mult imi place, chiar vicios de mult Bucurestiul tacut…adica intre 2.30-3.00 (poate si 4.00, mai am nevoie de niste teste :D) noaptea, atunci cand muzica din cartier doarme, cand nimeni nu pare a fi treaz…cand somnul e-adesea profund.

Si nu, nu-mi place Parisul…Bucurestiul e prea mioritic pentru a deveni o miniatura franceza, cu toata revolutia de la la 1848…si tot ne lipseste fondul

                                         

Anunțuri
Categorii:Advertising
  1. Vineri, August 10, 2007 la 11:00

    Foarte interesant ce zici, modul de a privi lumea cateodata. Si Bucurestiul asta in care traim. Am trait si eu ceva asemanator, adica imi place cand ploua in oras. Si am experimentat mersul pe jos la ore tarzii. Era o senzatie de teama, dar si de liniste, ciudat oricum.

  2. Vineri, August 10, 2007 la 14:02

    E fascinant Bucurestiul…chiar daca are neajunsurile lui, you just have to look at the bright side of things; la fel si in ceea ce priveste lumea…:D

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: