Magic

Cateodata nu e nevoie de mult pentru a transforma putinul in TOT.

Se inverseaza polii si tot sistemul tau de referinta se duce pe Dambovita si de acolo in Dunare. Crezi ca poti sa controlezi totul, dar cea mai mare pacaleala e ca te poti controla pe tine. Atunci incepe nebunia si incepi sa vezi ca o supa de creveti e ceva mai mult de o fiertura cu legume si crustacee.

Biata de tine, crezi ca s-a daramat totul, dar de fapt acum incepe totul.

( Draft salvat in aprilie 2015, nepublicat pana azi )

Oameni noi

Au trecut 10 luni de pauza. Pauza de la job, de la intalniri, de la emailuri si proiecte multe, prea multe. Mi-au placut toate si inca mi se pare ca fost totul un vis, al unei alte fete, dintr-o alta viata.

Acum nu mi se mai pare pauza, ci viata. Asa cum ar trebui sa fie mereu. Tihnita, contemplatoare si foarte personala. Foarte personala e pentru mine acea regasire de sine, dar autentica, cea pe care o dobandesti atunci cand stai singur cu tine, si nu te uiti la televizor sau pe telefon (prea mult). Suna deja a cliseu, atat de mult ca mi-e lehamite sa ma gandesc la asta.

Cumva acum 8 luni s-au nascut doi oameni: unul mic mic, si unul nou dar vechi.

NOW

It’s a minute past nine, on a Sunday evening.

Sometimes is hard to understand this moment, the TODAY, the mighty present. And that’s why we find comfort in the past – those glorious, sunny, warm and dear moments – or in the future – who didn’t fancy on how our luck will suddenly turn around – .

The truth is we have no past or future. These are like the novels that we read … pure fiction. All that we have is NOW. And this was a wise lesson for life that 2015 generously taught to me.

Take good care of your present. NOW is just one moment that will never repeat.

It’s quarter past nine, on a Sunday evening.

Un nou inceput

Inceputul se naste atunci cand ceva moare. Ceva drag sau poate nu.

Nimic nu se naste fara suferinta sau durere, oricat de greu ne este, oricat de mult am vrea sa ne pacalim ca se poate si fara.

Dar cu cat iubim mai mult, cu cat mai drag ne este, cu atat va fi mai mare durerea si mai dulce inceputul.

Vrem sa schimbam ceva in viata noastra si de obicei incepem cu cei dragi din jurul nostru pentru ca un inceput nu e niciodata singur, ci datorita sau impreuna cu altii.

Prima oara

A inceput acum 2 ani si inca o jumatate de an. Mi s-a parut greu la inceput, de tot.

Ma duceam la sala. Eram in stadiul ala in care alergam 2 minute incontinuu si lesinam dupa. Kilogramele in plus ma ajutau enorm. Intr-o zi in dreapta mea era o asiatica, micutza, trecuta de 40, slabutza si darza. Alerga de 20 min incontinuu si nu dadea semene de oboseala…d-e-p-r-i-m-a-n-t !!! Beah!

Obiectivele mele au fost mici, sa rezist o melodie pe banda fara sa ma opresc. Cumva, nu stiu in ce moment al vietii, dar s-a intamplat. Apoi, am plusat cu timpii si cu vitezele si ceva a inceput sa se schimbe.

Totusi eram sceptica. Nu intelegeam oamenii care participa la maratoane si competitii de alergat. De ce sa te duci? De ce sa platesti inscrierea? Esti fraier sau ce? Nu-ti dai seama ca nu ai nici cea mai mica sansa din univers sa castigi in fata kenyenilor?! No pain, no gain … nu-si avea sensul aici.

Sala a fost sala, banda a fost banda. Cand am pus prima oara piciorul afara la alergat, am simtit strigatul milioanelor de generatii de alergatori. Nimic nu se compara cu sentimentul de a alerga afara in parc, pe strada, pe trotuar…doar tu, locurile pe care le vezi si cerul de deasupra. Libertatea pe care ti-o da alergarea e inegalabila.

Acum nu mai simt acelasi lucru, nu mai e aceeasi euforie. O simt mai rar, daca am noroc. Acum am un sentiment de „acasa”, de stare de bine, de confort psihic si fizic. Nu am devenit vreo super alergatoare, nici nu scot vreun timp record, dar alergarea e un fel de a ma duce „acasa”, de a ma regasi pe mine, de a ma ordona, de a creste.

Nu o sa coplesesc pe nimeni cu amanunte si nici nu o sa imi numar in public competitiile (desi as vrea atat de mult!!!), dar ultimii doi ani m-au invatat ca alergi pentru tine, cel mai greu in cursa nu e ca te depaseste kenyanul (never happened, ala terminase demult cursa), ci momentul in care iti dai seama ca stii multe injuraturi si tot corpul tau urla RENUNTA!  Si continui sa pui dreptul si apoi stangul, dreptul si iar stangul..pana la FINISH.