Sunt iar la liceu

Exista o anumita ciclicitate a rutinei umane. De cele mai multe ori ai impresia ca te schimbi. De fapt ai mancat mai prost, nu ti-ai pus tricoul preferat etc, etc…(va las sa va imaginati). In rest esti la fel.

Bine, asta nu o descoperi asa usor. Te lovesti cu capul de pereti, ii dai pe altii. Si asa afli ca nu se schimba mai nimic.

Asa ajungi intr-o zi sa-ti dai seama ca esti iar la liceu.

Primele semne.

Cand vreodata nu te-a sunat mama sa te intrebe “ai mancat? ce-ai mancat?…vezi sa nu ma minti, ca stiu eu”..?

In fiecare seara de clubing e un nou bal, “oare cu ce ma imbrac? oare sa fie o rochie neagra, cu maneci sau fara, decoltata sau mini”, si prietenele se suna intre ele, “auzi tu cu ce te imbraci?”, “si iti iei pantofi sau sandale”, “da’ la par iti faci ceva?”.

La birou e ca la scoala. Nici n-ai ajuns bine ca ti s-a facut somn. In loc de papusi Barbie, ai Facebook. Incerci sa-i intri in gratii sefului/sefei, poate asa iti da o nota buna. Si iti cauti bisericutza care ti se potriveste.

Si urmeaza ciresica. Motzul.

In liceu sperai cumva ca intr-o zi va fi altfel. Ca poate ceva se va schimba, ca e prea devreme, ca e vorba de experienta, ca e aia, ca e ailalta. Ei bine, nu!

El o sa continue sa-ti dea SMS-uri, si nu o va suna sa ii spuna “Femeie, eu vreau sa-ti vorbesc”.

El o sa fie la fel de imatur. El se va juca in continuare cu masinutele (need for speed), si ii va trimite ei un SMS cu .

Ea isi va face 10 scenarii, va suna 10 prietene, si va avea 10 sms-uri in draft, cu 10 propozitii.

El va dormi linistit acasa la el. Ea va fuma 10 tigari acasa la ea.

El va visa in stil londonez. Iar ea inca va astepta sa se transforme in Prince Charming. Si cand s-a saturat de acest el, o sa-l astepte pe altul.

Sa nu ziceti ca exagerez.

Sunt lucruri ce se schimba cu trecerea timpului, si cu ajutorul mamei repetitii. Unele ele devin mai bune, altele mai urate.