Melancholia

Trecuse ceva vreme de cand am vazut un film bun la cinema, care sa nu ma faca sa ma uit la ceas din 20 in 20 min, sau sa ma gandesc la ce am de facut dupa ce se termina. Pentru mine Melancholia a fost unul din acele filme, care te leaga de scaun si nu mai iti dau voie sa respiri. Un film sensibil, prin de emotie, de cadre superbe, si despre metafore intr-o continua transformare de semnificatii.

Contrar asteptarilor, nu am plecat “melancolica”, nici macar usor ingandurata, ci am plecat cu o stare de eliberare si frumusete (ar fi prea mult sa spun iluminare, ca nu e cazul). Dar da, mi s-a parut putin mai mai luminoasa toata atmosfera din jurul meu. Caci intr-un final, e un film despre resemnare si acceptare, despre aceea iluminare care te face sa iti deschizi larg ochii si sa te uiti in jurul tau, si la tine fara frica.

Va recomand sa va duceti sa-l vedeti in cinematografe, nu e film de vazut acasa. Pacat de toate incadraturile, de muzica superba si de mood-ul overall, sa nu le simtiti intr-o sala mare, cu sonorizare buna, si cu un ecran mare.