Sunt iar la liceu

Exista o anumita ciclicitate a rutinei umane. De cele mai multe ori ai impresia ca te schimbi. De fapt ai mancat mai prost, nu ti-ai pus tricoul preferat etc, etc…(va las sa va imaginati). In rest esti la fel.

Bine, asta nu o descoperi asa usor. Te lovesti cu capul de pereti, ii dai pe altii. Si asa afli ca nu se schimba mai nimic.

Asa ajungi intr-o zi sa-ti dai seama ca esti iar la liceu.

Primele semne.

Cand vreodata nu te-a sunat mama sa te intrebe “ai mancat? ce-ai mancat?…vezi sa nu ma minti, ca stiu eu”..?

In fiecare seara de clubing e un nou bal, “oare cu ce ma imbrac? oare sa fie o rochie neagra, cu maneci sau fara, decoltata sau mini”, si prietenele se suna intre ele, “auzi tu cu ce te imbraci?”, “si iti iei pantofi sau sandale”, “da’ la par iti faci ceva?”.

La birou e ca la scoala. Nici n-ai ajuns bine ca ti s-a facut somn. In loc de papusi Barbie, ai Facebook. Incerci sa-i intri in gratii sefului/sefei, poate asa iti da o nota buna. Si iti cauti bisericutza care ti se potriveste.

Si urmeaza ciresica. Motzul.

In liceu sperai cumva ca intr-o zi va fi altfel. Ca poate ceva se va schimba, ca e prea devreme, ca e vorba de experienta, ca e aia, ca e ailalta. Ei bine, nu!

El o sa continue sa-ti dea SMS-uri, si nu o va suna sa ii spuna “Femeie, eu vreau sa-ti vorbesc”.

El o sa fie la fel de imatur. El se va juca in continuare cu masinutele (need for speed), si ii va trimite ei un SMS cu .

Ea isi va face 10 scenarii, va suna 10 prietene, si va avea 10 sms-uri in draft, cu 10 propozitii.

El va dormi linistit acasa la el. Ea va fuma 10 tigari acasa la ea.

El va visa in stil londonez. Iar ea inca va astepta sa se transforme in Prince Charming. Si cand s-a saturat de acest el, o sa-l astepte pe altul.

Sa nu ziceti ca exagerez.

Sunt lucruri ce se schimba cu trecerea timpului, si cu ajutorul mamei repetitii. Unele ele devin mai bune, altele mai urate.

Melancholia

Trecuse ceva vreme de cand am vazut un film bun la cinema, care sa nu ma faca sa ma uit la ceas din 20 in 20 min, sau sa ma gandesc la ce am de facut dupa ce se termina. Pentru mine Melancholia a fost unul din acele filme, care te leaga de scaun si nu mai iti dau voie sa respiri. Un film sensibil, prin de emotie, de cadre superbe, si despre metafore intr-o continua transformare de semnificatii.

Contrar asteptarilor, nu am plecat “melancolica”, nici macar usor ingandurata, ci am plecat cu o stare de eliberare si frumusete (ar fi prea mult sa spun iluminare, ca nu e cazul). Dar da, mi s-a parut putin mai mai luminoasa toata atmosfera din jurul meu. Caci intr-un final, e un film despre resemnare si acceptare, despre aceea iluminare care te face sa iti deschizi larg ochii si sa te uiti in jurul tau, si la tine fara frica.

Va recomand sa va duceti sa-l vedeti in cinematografe, nu e film de vazut acasa. Pacat de toate incadraturile, de muzica superba si de mood-ul overall, sa nu le simtiti intr-o sala mare, cu sonorizare buna, si cu un ecran mare.

A nu uita

As vrea sa traiesc intr-o lume de imagini frumoase fara amintiri.

Caci amintirile frumoase sunt cele mai neplacute, iar amintirile sunt ca un vis al trecutului, intangibil. Nu regreti o amintire urata. Nu uiti o amintire frumoasa.

Se spune ca ochii care nu se vad se uita, dar nu exista ochi mai dragi, si amintire mai lucida, decat aceia pe care ii pastrezi in suflet. Te lasi bantuit, hartuit, te instrainezi, doar, doar sa-ti mai aduci aminte o data, si inca o data si iar si iar; si inchizi ochii, si strangi din dinti si iti juri mereu ca acum e ultima oara.

Dar amintirilor nu le trebuie iubire pentru a nu fi uitate, ci au nevoie de dor.

Lucruri neplacute

A dona sange in Romania e o experienta total neplacuta si pe care iti doresti sa nu o mai repeti niciodata. Televizorul, radioul, ziarele, onlineul urla ca spitalele au nevoie de sange, vezi tot felul de virale cu oameni care pot muri daca nu donezi sange. Si atunci cand te aduni, cand ai putin timp liber si de invoiesti de la sefu’, pe Str Caracas nr 2-8 te asteapta o sala de asteptare in care noapte e dormitor pt sobolani si gandaci, niste boxe odioase din care rasuna o voce plictisita si stridenta cu numele tau sau al celorlalti. Sa va mai spun ca am ajuns la ora 7.20 (da, dimineata!!) si ca am fost ”strigata” in cabinet la ora 9 (prima etapa dintr-un lung sir anevoios, pana la efectiva donare), sau ca in timp ce asteptam ma gandeam daca sa indraznesc sa ma duc la toaleta tip “gara de nord”… sau nu.

Astepti cu oameni mai modesti, care sigur astepta acele bonuri de masa amarate, sau acea gratuitate pentru transport, si te intrebi daca se merita intradevar asteptarea. Mai mult, ma gandesc ca toti acesti oameni poate ca vor dona intr-o zi si pentru mine, poate ca sangele lor va ajunge vreodata si la mine, un sange al bonurilor de masa si al transportului gratuit. Apoi iar astepti, pe la usile cabinetelor ca sa fi poftit inauntru, si vezi cum vin oameni care intra inaintea ta, oameni care se iua la cearta, oameni care sunt refuzati la donare pentru ca nu stiu sa scrie, vezi oameni care sunt refuzati pentru intepaturile din mana. Si iar astepti in picioare sprijinit de tocul unei usi murdare, vechi si cu vopseaua sarita, si mirosul de spital te face sa te gandesti la tot ce-i mai rau.

Sa va mai povestesc?

Singurul lucru bun sunt “recoltatorii”, doctorii si asistentele foarte draguzte din sala de recoltare. Probabil singurele cadre medicale care se poarta frumos (normal?!) cu tine, in Romania, fara sa le fi platit tariful inainte… Cel mai placut sentiment e atunci cand se termina totul, si vezi cum sangele tau se transforma intr-o speranta de viata pentru altii, si prin cap iti trec un million de scene cu oameni, copii, femei, barbati.

Nu caut sa descurajez pe nimeni, sa discriminez, sau sa fac rau. Pur si simplu, mi se pare inacceptabila situatia. Ne plangem ca oamenii nu vin, ca nu au spirit civic. Da, nu avem, dar acum sa fim cinstiti cine ar vrea sa doneze in asemenea conditii? Cati dintre noi sunt atat de “curajosi” incat sa faca aceasta treaba murdara o data la 3 luni? Cati dintre noi se gandesc ca oricat de urat si rau arata acest centru, se poate ceva mai grav, se poate ca alti oameni sa moara din cauza pudismului nostru? Cati cred ca merita?

24

Feels perfect to be young.

None a thing to be taken too much for granted, not a frown to last more then a sunset, not a day without a smile. Silly romances, or non –romances, fill up our whole world with colorful, unimaginable stories; turning our nights into long conversations.

We love our mums, dads, grandparents, aunts and uncles … for tempering our cravings, for their gentle and mature understanding, for telling, or not, the right words, for their advices which will never be taken.

But the most of all we are restless – soul and body -, unstoppable,  fearless.

 

I’ll be forever 24.

Wine tasting and other demons

2 days ago a nice guy called. BCR employee. he was asking for a meeting to discuss further details on how I can save money. i so frankly told him: look, I’m not into saving money, if you have a card offer you can totally count me in. otherwise, goodbye and have a nice life, dude!

while hanging up on him, i was thinking at that wonderful wine tasting from last Friday night. the beautiful wines that were waiting to be ASAP bought. Carmenere a delightul red wine from France, cultivated in Chile, [it was a Chilean wine tasting treat, btw. ] a wine which has enslaved much of our senses. it is fantastic how after such an evening I could remember the name of the wine. but the best sticks into your mind…i guess (just like advertising).

wine tastings are fab, you get to taste the sexy and expensive drinks for free. if you want to enjoy it for later, however, you’ll need to make a purchasement.

and of course the after mid-night holly “shaorma”.

and the morning after coffees.

and the shopping recovery treats.

and the let’s relax @ a movie.

and the seaside run aways.

and all these all over again.

why would you want to save up money @24? what’s the “after 30″ period good for?

Irreversible

Gaspar Noe.

Un  film violent, agresiv, halucinant. Si atat.

Nu stiu daca ar fi trebuit sa fie mai mult de atat. Daca exista un substrat social pe care nu l-am inteles, un mesaj pe care nu l-am decodat. Probabil ca “artistul” a vrut sa spuna mai mult de atat.

Aveam asteptari mai mari, poate. Ma gandeam ca o sa ma loveasca cu o profunzime artistica, cu o gandire psihadelica. M-a lovit la ficat cand mi-am dat seama ca am fost expusa la 2 ore de violenta psihica, fara nimic de rumegat la sfarsit. Pacat.

Ma enerveaza filmele artistice de dragul artei.

What can you do?

I’ve reached that time of my life, when most of the people I know (since like ages) are getting married, having babies and the top of the tops mom is asking that Question.

Life’s getting serious and I’m just laughing. One morning you go to school and the next one you’re at your best friend’s wedding!

why do i love men

they’re not hysteric

they’re funny when they try to look and act manly

they always know what they are doing, or so they say

they have beautiful muscles

they have these secret codes that only they understand

they are simple

they love sex

they don’t wear make up

they are not usually obsessed with shoes

they know how to wear a tie

they are not a drama queen

they pretend to be brave and tough

they are pragmatic

they are the worst lairs

and you cannot leave them pregnant.

The repugnant, selfish bitch

Do you reject that repugnant, selfish bitch that seems to have everything just because of her too much gut, though no electric field sparks in her square head? Yeah, I bet you do. I also have a hunch that you’re not alone in this. Just to take out any confusion, I refer to that type of person whose blank and emotionless image triggers in us a handful of rage, anger and frustrations. Ohoo, and yeah, she thinks that wearing on expensive brand clothes will make her gain respect. Right!

Well, the world cannot blame you for not being able to stand her or to be friendly. I mean who can be friends with a Lemon? If I were an Apple I’d rather make friends with a Grapefruit, at least if you take off the peel it’s less bitterish. My point is, Lemons are repugnant, but useful; it makes us healthier, stronger.

The same with the selfish bitch, yeah nobody likes her, however it’s stimulating having her nearby. It helps you sharpen the nails and senses. Your sensibility decreases and gives wings to your sense. It’s always a pain in the ass, but also a life experience to have the opportunity to encounter such a non-enchanting person.

A bunch of gibberish and garbage talk. What if I tell you that I pity such kind of persons? No one likes to spend time with such a creature, no sane one at least. I’m not judgmental, but these persons usually end up alone, with too much pride and ignorance, no friends to comfort them, no true life. I don’t buy the thing that they’re having a great life just because of their amazing holidays, bewildering houses or cars, or a breath taking venue. That’s because I have a great sense of what friends, family and love is … and for sure is not all the above.

This is why I feel pity, because that repugnant, selfish bitch is too oblivious to know how little she has, when idiotically she thinks she has it all.